Suntem un grup de persoane preocupate de studierea Sfintei Scripturi, care ne dorim să o promovăm prin cursuri organizate, tabere, expoziții de Biblie, concerte, atât pe calea undelor cât și față în față.
Suntem convinși că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu lăsat omenirii, ca un far care luminează în întunericul și confuzia acestei planete. Biblie ne dezvăluie realitatea lui Dumnezeu, ne vorbește despre conflictul cosmic în care suntem și noi prinși, ne vorbește despre bine și rău, despre viață și moarte, ne vorbește despre un Mântuitor și despre un viitor măreț dăruit celor ce-l cred pe Dumnezeu și acceptă mântuirea oferită de El.
Studiată și primită în inimă, Biblia poate schimba viață. Aduce speranță, mângâiere, oferă o direcție vieții și ne descoperă drumul spre Împărăția lui Dumnezeu. Ea ni-l descoperă pe Iisus, singura noastră nădejde. Și prin Iisus, pe Dumnezeu. Oferă o viziune asupra viitorului acestei planete prin profețiile cuprise pe paginiile ei și ne îndeamnă la dragoste, speranță și credință.
Așadar, vă invităm să vă alăturați nouă în studierea acestei cărți de sorginte divină.
Lector Dr. Traian Aldea
Profesor de Biblie Adalbert Orban
Profesor de Biblie Florin Lăiu
Pastor Gabriel Radu
Dr. Janos Reisinger
Valentin Bota