De Dr. Traian Aldea
Introducere
Istoria biblică a poporului Israel începe cu Avraam. El este socotit că este părintele credincioșilor monoteiștii de evrei, de creștini și de musulmani. Este personajul cel mai iubit și cel mai de dorit. Atunci când oamenii mor, tradițional, preoții îi trimit în sânul lui Avraam. Atunci când vom ajunge în cer, Domnul Hristos ne-a promis că vom sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov. Este o făgăduință frumoasă și este un bărbat deosebit. Criticii spun că Avraam este un personaj de legendă, la fel ca Făt Frumos din basmele populare. Noi credem că a fost un personaj real, istoric. În articolul de față încercăm să aducem câteva documente în favoarea istoricității lui Avraam și, evident, în favoarea întâlnirii cu el la masa din cer.
Avraam a trăit în perioada istorică numită bronzul mijlociu, care se întinde de la anul 2.000 – 1.550 î.Hr. În această perioadă viața lui poate fi între anii 1950 – 1775 î.Hr., deoarece a trăit 175 de ani. S-a născut în Ur din provincia Sumer, s-a mutat cu toată familia în Haran, cursul mijlociu al Eufratului, apoi a plecat în Canaan și a mai făcut o incursiune prin Egipt. Tot traseul parcurs de el cuprinde întreg Orientul Mijlociu pe un drum de circa 2500 de km. A fost omul cel mai umblat din timpul său, cel mai bine informat, putem spune chiar, cel mai bine educat și cult, dar cu siguranță, cel mai credincios dumnezeului său.
Nu avem date directe, înscrisuri, construcții, sau obiecte de la Avraam. Este normal, deoarece nu a construit nici o casă, nu are ce să rămână; pentru că nu a rămas în mijlocul lumii civilizate, nu s-a scris despre el. Raportul biblic despre Avraam poate fi comparat cu datele care le avem din sursele istorice din acel timp și constatăm următoarele:
Tăblițele de la Nuzi, sec. XVIII
Ne oferă un tablou al societății de atunci: nume de persoane; liste cu legi; moduri de viețuire. Printre numele de pe tăblițe găsim: Iacov, Iosif, Manase etc, nume care le regăsim în tabăra lui Avraam. Una din legile timpului stipula: ,,Dacă un bărbat are un copil cu o concubină, iar apoi va avea un copil cu femeia legitimă, nu are voie să alunge de la el pe copilul anterior avut cu concubina, ci trebuie să-l includă în lista de moștenitori.,, Acest fapt este clar vizibil în situația din Geneza 21,10-12. Sara îi spune să izgonească pe Agar și Ismael. Avraam se teme. De ce? De legea timpului. Domnul intervine și-i spune: Ascultă de soția ta, alungă-l pe Isaac.
Calea Patriarhilor
Calea Patriarhilor este drumul ales de Avraam când a ajuns în Canaan, departe de marile artere de circulație din timpul acela, Calea Mării și Calea împăratului. Calea patriarhilor este pe vârful munților Samariei și a Iudeii, de la Sichem până la Beer Șeba, circa 150 de km. În Betleem este o stradă principală care poartă și acum acest nume: ,,Calea Patriarhilor,,. Pe acest traseul au călătorit patriarhii, începând cu Avraam în sus și în jos de mai multe ori și l-au marcat prin altarele lor.
Fântâna patriarhilor
Fântâna patriarhilor se află la Beer Șeba. Există și astăzi două fântâni și un loc amenajat pentru turiști, despre care se spune că una este săpată de Avraam iar alta de către Isaac. Numele este semnificativ și însemnează: ,,Fântâna legământului,, deoarece aici a încheiat Avraam un legământ cu domnitorului locului, Abimelek.
Stejarii lui Mamre
Ștejarii lui Mamre – în limba arabă: ,,Ramat Haram el-Khalil, Înălțimea sfântă a omului iubit de Dumnezeu,, De ce s-a păstrat acest toponimic? Oamenii l-au respectat pe Avraam și memoria lui a rămas consemnată prin numele locului unde a stat un timp.
Moria
Moria – monumentul cel mai măreț al credinței lui. Este muntele din Ierusalim unde a adus jertfă pe fiul său Isaac, în mod virtual. Mai târziu aici se va construi templul lui Solomon, iar musulmanii vor construi Moscheea de Stâncă. Stânca se numește: ”Stânca de Temelie”.
Mormintele patriarhilor de la Hevron
Mormintele patriarhilor de la Hevron. Pe timpul Domnului Hristos regele Irod va construi un temenos în jurul acestei grote, care a rămas până astăzi. Cruciații îi vor pune acoperiș și transforma î biserică, iar musulmanii vor face o moschee. Astăzi este un loc de dispută între musulmani și evrei și este împărțit între ei: moschee și sinagogă.
Pictura de la Beni Hasan
Pictura de la Beni Hasan in Egipt, dovadă a prezenței semiților în Egipt, Avraam – un semit – a ajuns în Egipt. Este o dovadă indirectă a călătoriei lui Avraam în Egipt.
Dovada idealului său: ”Călătoresc către cetatea care are temelii tari, a cărui arhitect și constructor este Domnul”.
Casa din Hațor
Casa din Hațor a fost descoperită de mine. Datează din sec. XX-XIX î.Hr. exact din perioada lui Avraam. Se află pe drumul peregrinărilor sale, înainte de Sichem, chiar la intrarea în Canaan. Casa descoperită era de foarte bună calitate, avea zidurile și pardoseala tencuite cu un material foarte bun și rezistent. Am găsit vase de foarte bună calitate. Avraam putea să rămână aici, a fost invitat, dar avea un alt ideal, a plecat mai departe și s-a oprit la Beer Șeba, la marginea deșertului, o zonă aridă și săracă. Avraam dorea altceva, avea ochii pironiți spre răsplătire. Cred că este suficient de concludent ceea ce ne-a rămas în urmă ca să privim la el ca un model, un bărbat real al credinței.